Elevii Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică au sărbătorit Ziua Internațională a Sportului Militar.                
Elevii militari au ales să marcheze această zi prin diverse  activități sportive.
Ziua Internațională a Sportului Militar este sărbătorită în fiecare an, în 18 februarie, aceasta fiind data constituirii Consiliului Internațional al Sportului Militar.
Scopul principal al organizației sportive internaționale este de a conștientiza importanța educației fizice și a activităților sportive pentru sănătate, dezvoltarea spiritului de echipă și fairplay.



Sub deviza “Prietenie prin sport”, militarii celor 140 de țări membre ale acestei organizații participă în această zi la activități sportive indiferent de aptitudinile lor fizice, de grade, funcții, vârstă sau gen.
Activitatea sportivă în Armata României este parte complementară a procesului de învățământ care contribuie la ridicarea nivelului de instruire al tuturor categoriilor de personal.

Şcoala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informaței şi Apărare Cibernetică (SICTIAC) a fost reprezentată de colegul nostru,  domnul lt. col. dr. ing. Vlad Vasile la un schimb de experiență care s-a desfăşurat la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu.



La eveniment au participat domnul Radu Roşianu, Senior Engineer în cadul NATO Communications and Information Agency, cadre didactice şi specialişti în domeniul IT, implicați în formarea viitorilor ofițeri care vor administra rețele de calculatoare din cadrul  NATO, precum şi cele naționale.

 

Şcoala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică a primit, astăzi, vizita a doi ofițeri cadeți de la Şcoala Militară Interarme, Saint-Cry din Franța. Cei doi ofițeri de află în Sibiu la un stagiu de pregătire pe care îl efectuează la Academia Foțelor Terestre "Nicoae Bălcescu" din Sibiu, prin programul Erasmus.



Vizita de astăzi a fost un prilej pentru ofițerii francezi de a cunoaşte specificul şi misiunea şcolii noastre în cadrul căreia se intruiesc pe parcursul carierei militarii care aleg arma comunicații şi informatică.
De asemenea, tinerii ofițeri ne-au mărturisit că au rămas plăcut impresionați de locurile frumoase pe care le-au descoperit în Sibiu şi în împrejurimi iar vizita de astăzi a fost o experință plăcută şi folositoare pentru ei.

©2024 Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică

Căutare