Şcoala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informaței şi Apărare Cibernetică (SICTIAC) a fost reprezentată de colegul nostru,  domnul lt. col. dr. ing. Vlad Vasile la un schimb de experiență care s-a desfăşurat la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu.



La eveniment au participat domnul Radu Roşianu, Senior Engineer în cadul NATO Communications and Information Agency, cadre didactice şi specialişti în domeniul IT, implicați în formarea viitorilor ofițeri care vor administra rețele de calculatoare din cadrul  NATO, precum şi cele naționale.

 

Şcoala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică a primit, astăzi, vizita a doi ofițeri cadeți de la Şcoala Militară Interarme, Saint-Cry din Franța. Cei doi ofițeri de află în Sibiu la un stagiu de pregătire pe care îl efectuează la Academia Foțelor Terestre "Nicoae Bălcescu" din Sibiu, prin programul Erasmus.



Vizita de astăzi a fost un prilej pentru ofițerii francezi de a cunoaşte specificul şi misiunea şcolii noastre în cadrul căreia se intruiesc pe parcursul carierei militarii care aleg arma comunicații şi informatică.
De asemenea, tinerii ofițeri ne-au mărturisit că au rămas plăcut impresionați de locurile frumoase pe care le-au descoperit în Sibiu şi în împrejurimi iar vizita de astăzi a fost o experință plăcută şi folositoare pentru ei.

Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, elevi și cadre militare ale școlii noastre au participat, miercuri, 18 ianuarie, la manifestările organizate în Piața Mare a Sibiului și la Sala Thalia.
Pe acordurile Muzicii Militare a Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cei prezenți au avut oportunitatea de a se prinde în Hora Unirii.



Momentele artistice de însemnătate istorică au debutat în Piața Mare și au continuat la Sala Thalia cu un concert susținut de Filarmonica de Stat Sibiu.
Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Sibiu în colaborare cu Filarmonica de Stat Sibiu, Universitatea Națională „Lucian Blaga” precum și, autorități publice locale.

©2024 Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică

Căutare